„ALTCEVA cu Adrian Artene” | Ioan Prisecaru despre antrenamentele care ne asigură succesul

Publicat: 18/02/2024, 19:07

Ioan Prisecaru, autor al mai multor cărți de dezvoltare personală și vindecare energetică, a explicat, în episodul de sâmbătă al podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”, cât este de important modul, dar și momentul în care ne antrenăm.

Sâmbătă, 17 februarie, invitatul lui Adrian Artene într-un nou episod al podcastului „Altceva” a fost Ioan Prisecaru, fost spertiv de performanță, „milionarul din Topul Forbes”, care a scris mai multe volume despre dezvoltare personală și vindecare energetică.

„Există o anumită tendință a aceluia care nu este educat spre a accesa puterea. Există tendința de autosuficiență. Adică dacă am obținut ceva, zicem că e destul. Dacă ne uităm la câțiva oameni români. Hai să luăm pe Țiriac. Dar la câți ani are acum, Țiriac ar putea să trăiască numai în vacanță și e să profite la maxim de bogățiile lui. Ce face Țiriac? Trăiește ca și cum ar avea 30 de ani ca el. Sunt mulți de asta. Deci eu am învățat de la acești oameni. De exemplu, când am câte o victorie mare, eu alerg pe bandă, pur și simplu m-am surprins, când mă bucur foarte mult, eu nu mă duc să sărbătoresc la restaurant. Mă duc și alerg pe bandă. De ce? Când alerg pe bandă ca urmare a unui mare succes practic eu un împing succesul înainte și-l perpetuez. De asta este important să ne antrenăm la maxim, indiferent de nivelul la care suntem astăzi. Ne antrenăm în fiecare zi, ne antrenăm indiferent de felul în care răspunde Universul în viața mea”, a explicat Ioan Prisecaru.

„Ca să te antrenezi cu succes este important să te raportezi la cineva care a avut succes. Adică nu putem inventa noi roata. Dacă vrei să fii puternic, te raportez la cineva puternic. Așa am făcut eu. Tot timpul am căutat să învăț de la cei care au reușit. Așa, acum, am generat o rețetă de viață numită «Rețeta succesului». Rețeta succesul lui este o formă prin care omul poate să atingă succesul cu efortul cel mai mic, făcând lucrurile simplu, dar la momentul potrivit și căutăm efectul maxim. Adică tot timpul ne stabilim o țintă, un scop și urmărim acel scop. Dacă scopul este benefic pentru tine și pentru semeni, atunci șansa de a reuși crește la maxim. De asta îndemn pe toți cei care ne urmăresc să caute să învețe de la cei care au reușit”, a conchis autorul.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie...
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Onur Seyit Yaran, actorul din serialul “Totul pentru familia mea”, este în România. Cum a...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Billie Jean King cere schimbarea sistemului de punctare în tenis